Cum a votat Dan Voiculescu la referendum

Dan Voiculescu, a anunțat pe blogul său personal că a ales să voteze „DA” la referendum.
„Deși sunt plecat în stăinătate, astăzi am votat, este dreptul meu. Din cele mai vechi timpuri, familia a început cu Adam și Eva. Iar eu am votat pentru ei”, a menționat Voiculescu.

De altfel, încă din luna aprilie a acestui an el și-a arătat sprijinul pentru promovarea familiei: „În ultima vreme, îmi este tot mai clar că, într-o societate săracă și divizată, promovarea familiei este un început pentru revenirea la valorile românești tradiționale. În doctrina umanistă relația om-familie-societate este, după părerea mea, calea bunăstării materiale și spirituale”, preciza acesta într-un articol din 25 aprilie 2018, însoțit de o fotografie în care el îi strânge mâna Părintelui Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *