Traian Basescu: Romanii sunt chemati sa spuna daca vor stat de drept sau nu

”Astăzi nu fac decât să îi rog să vină la vot. Este un scrutin extrem de important, atât prin situația în care se află UE. Pentru România avem un referendum convocat de președinte să spunem dacă vrem stat de drept sau nu, și aici, în mod clar, trebuie să răspundem da celor două întrebări. Nu mă așteptam să fie aglomerat în secția de votare. Am stat 10 minute”, a declarat Traian Băsescu.

26 mai, alegeri europarlamentare şi referendum în România

Duminică, 26 mai, are loc scrutinul prin care românii îşi vor alege reprezentanţii din Parlamentul European pentru următoarea legislatură. Totodată, românii sunt chemaţi de către preşedintele Klaus Iohannis să îşi exprime voinţa aspra celor după întrebări lansate de către acesta la referendum. Cele două întrebări sunt:

1. „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?”

2. „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?”

Cine şi pentru ce votează la europarlamentare?

Peste 400 de milioane de persoane din cele 28 de state membre vor putea vota în perioada 23-26 mai, inclusiv aproape 50 de milioane de cetăţeni britanici a căror ţară urma să părăsească blocul comunitar în martie acest an. Voturile lor pentru 73 de eurodeputaţi, care în câteva săptămâni ar putea să fie nevoiţi să renunţe la mandate, a dat peste cap anumite calcule după ce în luna aprilie a fost convenită o amânare a Brexitului.

Prin reprezentare proporţională, cetăţenii UE vor alege 751 de membri ai Parlamentului European, care îşi va împărţi activitatea între Bruxelles şi Strasbourg. De la Luxemburg, Malta şi Cipru, cu câte şase mandate de europarlamentar fiecare, la Germania, cu 96 de mandate, timp de cinci ani membrii Parlamentului European vor adopta legislaţia propusă de Comisia Europeană, care face obiectul aprobării de guvernele statelor membre, reprezentate în Consiliul UE.

0saves
If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *